Comunitate: Bârna
Situată în estul judeţului Timiş, pe DC 121, localitatea Bârna, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 76 km de municipiul Timişoara şi 16 km de municipiul Lugoj, oraşul cel mai apropiat. Comuna Bârna se întinde pe o suprafaţă de 4243 ha, din care 3165 ha reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile: Bârna, Boteşti, Botineşti, Drinova, Jureşti, Pogăneşti şi Sărăzani.
Cele mai importante valori ale comunei Bârna sunt:
- Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului
- Şcoala cu clasele I - VIII.
La acest capitol comuna Bârna se remarcă printr-o şcoală mare şi frumoasă, renovată în anul 2003 printr-o finanţare primită de la Banca Mondială, Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Bârna, scoala la care învată peste 250 de elevi din comuna şi satele vecine.
Elevii care studiază la şcoala din Bârna, au săli de clasă moderne, laboratoare, teren de fotbal şi beneficiaza de transport gratuit. Limbile moderne studiate sunt: engleza, franceza si limba ucrainiana.
- Cariera de piatră - este situată în satul Drinova din Comuna Bârna, în zona Turceşti.
Istoric
Satele comunei Bârna sunt atestate documentar în jurul anului 1470 ca fiind domenii ale boierului Bortun.
mai multe detalii...
Resurse locale
În această zonă vegetaţia naturală a fost înlocuită în bună parte de cea cultivată, întâlnindu-se întinse suprafeţe de grâu, orz, porumb, cartof, soia, trifoi etc.
mai multe detalii...
Tradiţii
Un obicei frumos şi de mare tradiţie în Banat este “Ruga”. Jocul caprei, Sorcova Pluguşorul şi Colindul sunt obiceiurile pe care le retrăim an de an.
mai multe detalii...