Cinci comunităţi EBC din Bucovina îşi şcolesc manageri pentru atragerea finanţărilor UE
05.08.2010
| Absența expertizei în elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană i-a determinat pe managerii PAPI din cinci localități din județul Botoșani să apeleze la programul Conect pentru a rezolva această problemă. Funcționarii din aceste primării vor avea ocazia să urmeze un curs de ”Management de Proiect”, care se va solda cu acordarea unor certificate CNFPA care să le ateste calificarea în această nouă specializare. |
Programul Conect a constituit pentru primăria comunei botoșănene Brăeşti oportunitatea obţinerii unei finanţări care să fie folosită pentru creşterea expertizei angajaţilor proprii în domeniul atragerii finanţărilor acordate de Uniunea Europene pentru dezvoltarea proiectelor locale.
În cadrul proiectului „Dezvoltare comunitară prin proiecte”, aplicantul principal este primăria din Brăeşti, partener este primăria dinVlăsineşti, dar proiectul se adresează în egală măsură şi altor trei comune botăşănene, Hudeşti, Cristineşti şi Drăguşeni. Scopul este organizarea unui curs de calificare a managerilor de proiect, pentru ca astfel să fie obţinută o specializare în domeniul elaborării şi implementării proiectelor cu finanţare europeană a viitorilor manageri şi membri ai echipelor de proiect din cele 5 comunităţi EBC. La absolvirea acestui curs, viitorii manageri vor obţine certificarea în noua specializare de la Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA). „În activitatea curentă, am constatat că în mediul rural există o absenţă a expertizei într-un domeniu de mare actualitate, chiar vital, acela al elaborării şi implementării proiectelor cu finanţare europeană. Ca atare, am elaborat acest proiect în scopul transferului de expertiză către personalul din administraţia locală în domeniul elaborării şi implementării proiectelor cu finanţare europeană. Iar certificarea CNFPA este o garanţie asupra calităţii unui astfel de curs”, ne-a declarat administratorul IT din Brăeşti, Lenuţa Bitu.
Competențele câștigate
Certificatul de Manager de Proiect acordat de CNFPA recunoaşte toate competenţele necesare practicării profesiunii de manager de proiect - Cod COR 241919. Un astfel de curs pregăteşte viitorul manager pentru toate etapele importante în dezvoltarea unui proiect, de la selectarea unei linii de finanţare, transformarea unei idei într-o schiţă de proiect prin aplicare principiilor managementului de proiect şi completarea cererii de finanţare, la coordonarea efectivă a implementării proiectului şi evaluarea acestuia. Cursurile presupun deprinderea noţiunilor teoretice de la de lectori autorizaţi ca manageri de proiect, cu experienţă în scrierea şi implementarea proiectelor europene, dar şi activităţi practice, de la teste şi aplicaţii la completarea unei cereri de finanţare.
Un astfel de program de formare include abordarea următoarelor teme: Metode de analiză a necesităţilor; Elementele esenţiale în planificarea proiectului (definirea problemei, stabilirea obiectivului general şi a obiectivelor specifice, activităţi, resurse, buget); Analiza riscurilor proiectului; Proceduri de achiziţie; Implementarea proiectului - Monitorizare şi evaluare; Echipa de proiect; Informare şi publicitate; Sustenabilitatea proiectului; Completarea cererii de finanţare; Raportare şi rambursare.
Cheltuieli neeligibile fără certificare CNFPA
Având în vedere toate acestea, reprezentanții administrației locale speră că acest curs va contribui la creşterea gradului de absorbtie al fondurilor europene la nivelul tuturor celor cinci comune din judeţul Botoşani, viitorii absolvenți fiind cei care vor urma să asigure obținerea finanţărilor pentru punerea în valoare a strategiilor stabilite deja de primării şi consiliile locale. În cazul comunei Brăiești, dezvoltarea strategiilor locale şi punerea în practică a acestora a fost generată de cel de al 3-lea proiect pus în practică în comună: înfiinţarea RECL ca urmare a includerii Brăeştiului în Programul Economia bazată pe Cunoaştere. Primele două proiecte, care au reprezentat primii pași ai reprezentanților autorității locale în accesarea fondurilor europene, au vizat realizarea alimentării cu apă şi modernizarea drumului Brăieşti – Poiana, proiecte ce au rezolvat unele din doleanţele locuitorilor.
Toate localitățile mai au de rezolvat și de derulat astfel de proiecte. Însă, de exemplu, pentru cei care au deja în derulare proiecte POSDRU, costurile salariale cu managerul de proiect sau formatorii, sunt considerate neeligibile începând cu ianuarie 2010, dacă nu există aceste certificate CNFPA.
Pe aceeași temă:
Alfabetizare digitală în masă, la Prundeni
Cuvinte cheie: manager proiectfonduri europenefinanțare europeană