Istoric: Diosig

         Numele comunei apare pentru prima dată între 1332-1337 în registrul papal. Primul proprietar a fost ramura Dorogi din familia Gutkeled. După 1800, proprietar a fost contele Zichy Ferenc. În 1870 cu colaborarea acestuia a fost fondată şcoala regală maghiară de vieri.

        După tradiţia populară şi explicaţia ştiinţifică a numelui, Diosig, înseamnă un colţ cu nuci, fapt ce e susţinut şi prin ştampilele aşezării din anii 1608 şi 1691.

        Prima dată Diosigul a fost menţionat în înregistrările din 1278 (Gyozik), în legătură cu primii ei proprietari (familia Dorog din neamul Gutkeled) şi cu mănăstirea foştilor Sfinţi din Egyed. Comuna era cunoscută ca şi centru de proprietate împreună cu Săcuieni; astfel a devenit devreme un târguşor (şi din cauza podgoriei sale care era celebră chiar din secolul XVI). Aşezarea a primit numele de Di ószeg în 1910.

         Denumirea română Diosig, există din anul 1925. Diosig a devenit proprietatea lui Gavrilaş Movilă prin căsătorie, iar Constantin Şerban, voievod român refugiat, a primit-o ulterior ca şi gaj. În 1551 Fráter György a discutat aici cu trimișii lui Ferdinand V despre predarea Transilvaniei; conform istoriei, Bocskay István a luptat victorios prima dată cu germanii în valea lui Nyúzó la 15 Octombrie 1604. Şcoala reformată vestită de aici a devenit mai târziu filiala Colegiului din Debreţin. În 1795 Diosigul avea şi imprimerie.

         După eliberarea oraşului Oradea, proprietarii aşezării au devenit pe rând: camera din Sepeş, Heisler Donath, contele Grünsfeld Franz Johann şi Breuner Miksa. Din cauza numărului mare a curuţilor care s-au stabilit aici, mulţi dintre locuitorii Diosigului au participat în răscoala de la Hegyalja şi a devenit al doilea focar după Tarpa în timpul răscoalei condusă de Rákóczy. Secolul XVIII a fost caracterizat de o societate multicoloră: au apărut breslele (croitori şi pantofari în 1714, blănari în 1733, asociaţia comercianţilor greci în 1735), neamul român se înmulţeşte, neamul maghiar creste prin colonizare, nobilimea şi iobăgimea se despart (1740), conducerea podgoriei devine de sine stătătoare.

          Promotoriumurile noastre au fost recunoscute deja, cultivarea tutunului era vestită prin ţară, peştele nostru era servit şi la Viena. Aşezarea a devenit proprietatea familiei Sternberg după moştenire (1783), iar de la ei a cumpărat-o un membru al familiei Zichy din Bratislava (1810). Mulţi oameni din împrejurimi au participat la revoluţia din 1848-1849 ( cei mai de seamă dintre ei amintim: Jankafalvi Csizmadia József, căpitanul Kiss Pál). După eliberarea iobagilor a început dezvoltarea social-economică: producţia modernizată a familiei Zichy (fermă model, struguri şi pivniţerie, fabrică de coniac, etc.), evreii colonizaţi, Şcoala de vieri (1870), Corporaţia industrială formată din bresle, încetarea privilegiului nobililor, etc.

         Furtunile istorice din secolul XX ( cele 2 războaie mondiale, modificarea graniţelor, colonizările, reforma agrară din 1945 şi colectivizarea împreună cu regimul comunist precum şi tranzacţia care a durat până în 1989) au slăbit capacitatea de încărcare social-economică a aşezării.