Istoric: Hudeşti
Istoria comunei Hudeşti vine din vremuri îndepărtate, încă de la începutul constituirii statului feudal Moldova. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1436 sub denumirea de Hudinţi.
Localităţile componente ale comunei, sunt situate pe un gup de dealuri în partea de nord-est a localităţii Hudeşti, reşedinţa comunei, dintre care cel mai înalt este Cetăţuia (258m), de unde se văd şi astăzi ruinele unei vechi cetăţi medievale.
În anul 2001 comuna Hudinţi a împlinit venerabila vârstă de 565 de ani de la prima atestare într-un hrisov domnesc şi 590 de ani de la menţionarea pentru dată, tot într-un hrisov domnesc, a numelui lui Druja Hudici, boier din divanul lui Alexandru cel Bun, originar şi stăpânitor al acestor locuri.
Devenită comună în anul 1864 pe baza legii rurale aprobate de Alexandru Ioan Cuza, comuna s-a dezvoltat în permanenţă.