Prezentarea comunităţii: Anina


Oraşul Anina este aşezat în partea centrală a judeţului Caraş-Severin, la 36 de km de reşedinţa Reşiţa, la o altitudine medie de 645 de metri. Urbea este înconjurată de Munţii Aninei care sunt extensia sudică a Carpaţilor Occidentali. Suprafaţa localităţii este de 14.696 ha iar coordonatele geografice ale aşezării sunt 45°2’30” latitudine nordică şi 21°53’20” longitudine estică.
Principalul cartier al Aninei se află aşezat într-o căldare imensă străjuită înspre est şi vest de două şiruri de munţi ai căror înălţimi sunt cuprinse între 693 de metri(culmea Celnic) şi 945 de metri(Talva Zânei). Cele două şiruri de munţi sunt despărţite de valea Purcarului care curge pe direcţia SE- NV de pârâul Anina, care izvorăşte din Valea Drechsler (Kraxen) şi se vărsa în răul Caraş, în apropierea satului Goruia. Partea sudică a oraşului este străbătută de pâraiele Steierdorf şi Ponor care se vărsa în răul Miniș.
Cu ce ne mândrim
Calea ferată Oraviţa-Anina a fost prima linie montană construită în România. O parte a rutei este funcţională şi astăzi, aşa cum se întâmplă acum un secol şi jumătate. Calea ferată Oraviţa - Anina este o parte a vechiului drum de transport al cărbunelui până în portul Baziaș şi a fost construită în urmă cu 144 de ani. Este un drum de 32 de kilometri, parcurs în două ore şi jumătate, presărat cu 14 tuneluri săpate în stâncă şi 17 viaducte suspendate la înălţimi ameţitoare.
Listă sate aparţinătoare