Prezentarea comunităţii: Iaslovăţ
Localitatea Iaslovăţ din zona Suceava, aşezată pe malul pârâului cu acelaşi nume, are peste 560 de ani de atestare documentară, de la 1 aprilie 1448, din timpul lui Petru Muşat al II-lea. Prima atestare documentara este menţionată la 1 aprilie 1448, în pravila lui Alexandru cel Bun, amintită în documentul lui Ştefan cel Mare din 15 martie 1490, în care se face mențiunea că domnitorul întăreşte cele 50 de biserici ale Episcopiei de Rădăuţi, date de către Alexandru Vodă cel Bun. Se pomeneşte şi de biserica cu preot de la Iaslovăţ, deci localitatea exista din timpuri mai vechi decât data atestării sale documentare.
În cuprinsul hrisovului din timpul lui Petru Muşat al II-lea este menţionată pentru prima dată localitatea : ”Iaslonice,Iaslulut,Iazlovti,Iaslowez,Iaslonetz,Iaslowecz,Iaslauti etc) Iaslovăţ, asezată pe malurile pârâului cu acelaşi nume din zona Rădăuţi.
Documentul, menţionează existenţa unei biserici ”deservită” de un preot de la Iaslovăţ. Biserica mică, construită din lemn, amintită în aceste înscrisuri a ”supravieţuit” vremurilor, până la sfinţirea bisericii noi, care a avut loc în anul 1877. Satul era o moşie care aparţinea de satul şi de Biserica ” La Gura Solcii” şi a fost donată Episcopiei din Rădăuţi. Data de 1 aprilie 1448 este folosită de Emil Grogorovitza în ”Dicţionarul Geografic al Bucovinei” în care se face menţiune de această comună ceea ce înseamnă că întemeierea sa este foarte veche. Data de 1 aprilie 1448 este folosită, de asemenea , de P. Werenka în ”Tophografia der Bukowina”. Această dată mai apare în ”Descrierea topografică a aşezărilor (colonizărilor) în Bucovina”, Cernăuţi, în 1899, pg.217: Iaslovetz, în româneşte Iaslovăţ, aşezare denumită după pârâul pe malul căruia este situată localitatea. Există şi alte documente, care menţionează localitatea Iaslovăţ cu data de 1 aprilie 1448 : Johann Polex ”Ortschofts verzeichnis der Bucowina”, Cernăuţi 1895 şi Dimitrie Dan, ”Cronica Episcopiei de Radauţi”- Viena 1912 pg.120.
Deşi pravila lui Alexandru cel Bun nu ne este cunoscută decât din documentul lui Ştefan cel Mare, totuşi credem că data este precisă datorită numărului mare de autori care au folosit-o la întocmirea diverselor lucrări şi care au avut posiblitatea să studieze arhivele din Viena şi din Lemberg.
Cu ce ne mândrim
Ne mândrim cu trecutul şi prezentul comunităţii, exprimat, în primul rând, prin statura mândră a cetăţenilor, oameni harnici şi cumsecade, care ştiu a preţui omenia şi cinstea, frumuseţea acestor locuri de legendă şi de basm, ca o poveste spusă la gura sobei în nopţile târzii de iarnă, când crivăţul trece hoinar printre crengile copacilor şi peste liniştea de cremene a satului, munca depusă de membrii comunităţii, speranţele, visele şi realizările acestora, personalităţile care s-au născut, s-au format şi au activat pe aceste meleaguri.
Listă sate aparţinătoare