Comunitate: Recea
Recea (în maghiară Vajdarécse) este o localitate din judeţul Braşov, Transilvania, România, situată la 12 km depărtare de Făgăraş. Localitatea Recea este reşedinţa comunei cu acelaşi nume, care are în componenţă 7 sate (Recea, Dejani, Berivoi, Săsciori, Iaşi, Săvăstreni şi Gura Văii), fiind una dintre cele mai întinse comune din judeţ.
Geografic comuna Recea se încadrează în partea central-estică a depresiunii Făgăraşului sau Ţara Oltului, care la rândul ei face parte din lanţul de depresiuni de margine ale Podişului Transilvaniei, făcând legătura între masivul Făgăraşului pe de o parte şi Podişul Târnavelor, pe de altă parte.
Aici se poate practica turismul ecumenic, turismul ecvestru, silvoturismul, agroturismul, turismul antistres şi pot fi organizate excursii de o zi sau chiar expediţii montane. Locul este considerat ca fiind unul binecuvâtat de Dumnezeu cu tot ce poate oferi natura pură.
Istoric
În 1765, satul a fost parţial militarizat şi a făcut parte din Compania a IX-a de graniţă a Regimentului I de Graniţă de la Orlat până în 1851, când a fost desfiinţat.
mai multe detalii...
Resurse locale
Teritoriul comunei cuprinde o suprafaţă de 162 km pătraţi, din care vatra satului 468 ha, teren arabil 4163 ha, fâneţe 1723 ha, păşuni 3808 ha, livezi 258 ha şi păduri 5654 ha.
mai multe detalii...
Tradiţii
Unele practici, datini, obiceiuri păstrează încă farmecul veacurilor trecute.În zonă există obiceiul „Legământul cu pădurea”, cunoscut şi sub numele de „Descântecul pădurii”.
mai multe detalii...