Şcoală de vară la Dărmăneşti
05.07.2010
În comuna Dărmăneşti, judeţul Dâmboviţa, au început cursurile Şcolii de vară, organizate începând din anul 2001 de către şcoala şi biserica din localitate, a anunţat Maria Vlăsceanu, managerul Reţelei Electronice a Comunităţii Locale (RECL). “Programul a apărut ca o alternativă de petrecere a timpului liber pentru copii din satul nostru. Activităţile şcolii de vară se desfăşoară duminica, începând cu ora 18, pe toata perioada vacanţei mari”, a precizat managerul RECL. La aceste cursuri participă nu doar copiii localnicilor, ci şi cei care vin în vacanţa de vară la ţară, la bunici sau la rude. Şase dintre cei mai buni cursanţi ai şcolii de vară vor fi trimişi gratuit în tabără. “Desfăşurăm activităţi extraşcolare cu copiii, în principal cursuri de desen, învăţăm cântece, poezii, facem scenete. Anii trecuţi, copiii au făcut la Şcoala de vară şi cursuri de limbi străine, engleză şi franceză”, a arătat Maria Vlăsceanu.
Cursurile şcolii de vară sunt susţinute de voluntari, profesori, studenţi şi elevi originari din sat. “De-a lungul acestor ani desfăşurarea activităţilor în cadrul şcolii de vară a fost posibilă şi datorită voluntarilor, elevi şi studenţi din satul nostru. Dintre cei care s-au implicat îi pot aminti pe: Ionuţ Ileana, acum absolvent al teologiei, Oana Panait, absolventă a Facultăţii de Matematică, Cristian Ileana, teolog, Răzvan Băleanu, Andreea Cătănescu, acum absolventă a Facultăţii de Teologie-asistenţă socială, Roxana Dumitru, studentă la arhitectură şi tinerii liceeni Maria Daniela Cătănescu, Elena Vlăsceanu şi George Mihail Vlăsceanu”, a mai arătat managerul RECL.
Cuvinte cheie: Dărmăneştijudeţul DâmboviţaŞcoală de varăRECL