Strategia de dezvoltare a orasului Cimpeni
STRATEGIA DE DEZVOLTARE SOCIO-ECONOMICA A ORASULUI CIMPENI PE PERIOADA 2008-2013
Dezvoltarea durabilă se derulează pe fondul unor principii majore ce o caracterizează:
preocuparea pentru echitate şi corectitudine între ţări şi între generaţii;
viziunea de lungă durată asupra procesului dezvoltării;
gândirea sistemică, interconexiunea între economie, societate şi mediu.
Planul strategic de dezvoltare social-economică al orasului Campeni a fost elaborat în mod participativ, prin implicarea reprezentanţilor tuturor grupurilor social demografice din comunitate. Participarea populaţiei la elaborarea planului strategic de dezvoltare social-economică va contribui la creşterea spiritului de iniţiativă a oamenilor din comunitate, la implicarea păturilor vulnerabile în procesul de luare a deciziilor şi la responsabilizarea comunităţii pentru deciziile luate şi pentru întreg procesul de dezvoltare. Totodată, implicarea tuturor actorilor din comunitate va spori gradul de dezvoltare a parteneriatului dintre administraţia publică locală, organizaţiile comunitare şi businessul privat în direcţia soluţionării problemelor comunitare.
Planul Local de Acţiune - ca instrument de planificare si implementare – conţine un set de politici pe domenii de activitate ce se aplica într-un termen determinat în scopul realizarii obiectivelor generale fixate într-o strategie. Termenul de realizare a planului local de acţiune trebuie să corespundă primului exerciţiu financiar UE in Romania, de aceea am ales o planificare pe perioada 2008 – 2013.
Strategia constituie tabloul general al problemelor si aspiratiilor comunitatii,a prioritatilor acesteia, un tablou neutru in raport cu promisiunile si orientarile politice, dar care trebuie sa constituie sursa principala a programelor politice supuse electoratului, intrucat este intocmit de comunitate. Strategia constituie carta de dezvoltare locala careia i se subscriu propunerile politice .
Acest document va asigura implicarea generala a actorilor locali, a cetatenilor in elaborarea si implementarera planurilor de dezvoltare a localitatii Campeni pe termen mediu si lung si a proiectelor pe termen mediu si scurt care deriva din aceste planuri.
Experientele castigate in planificarea multianuala a suportului public (planul de investitii) in implementarea masurilor
Ceea ce este necesar fata de primele doua elemente o strategie care sa orienteze eforturile actorilor locali (publici, private, comunitatea in sine), resursele acestora catre un program prioritizat de interventie pe termen scurt si mediu, pe baza unei viziuni si obiective de dezvoltare pe termen lung
Dezvoltarea locala se va baza pe aceste documente principale:
Strategia de dezvoltare
Planul multianual de investitii publice in srijinul implementarii
Pe langa acestea, strategia va orienta programele sectoriale, ale institutiilor si organizatiilor locale, va furniza informatiile necesare sectorului privat si va implica pe reprezentantii acestuia in planificarea dezvoltarii economice locale, va sigura fundamentarea solicitarilor de finatare pentru proiectele prioritare.
Un aspect important al strategiei il constituie asigurarea bazelor pentru o relatie de asociere si cu localitatile din jur. Coeziunea teritoriala a proceselor de dezvoltare presupune construirea aliantei pentru dezvoltarea de proiecte comune. |