După Uniaţia de la 1701, când vechea biserică a satului a fost dată greco-catolicilor, credincioşilor ortodocşi nu li s-a îngăduit de către autorităţi să îşi ridice altă biserică, aşa cum doreau. Atunci când conducerea imperiului a fost preluată de Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, veneţenii şi-au spus din nou durerea, de data aceasta noului împărat. Acesta le-a acordat în 1781 aprobarea de a-şi construi o altă biserică, cu condiţia ca acest lucru să nu producă tulburări între ortodocşi şi greco-catolici şi să nu fie un îndemn de revenire a greco-catolicilor la Ortodoxie.
Zidirea bisericii a început în vara anului 1790, prin eforturile părintelui Ioan Comanici, numit şi Ionaşcu, cu un ajutor important din partea negustorului braşovean Dimitrie Scurtu. Se pare că lăcaşul de cult, construit din piatră a fost terminat în 1796, cu mult ajutor atât din partea credincioşilor ortodocşi, cât şi a celor uniţi.
Tradiţia spune că vechea clopotniţă s-a prăbuşit spre asfinţit, iar după 1801 a fost construit turnul actual puţin mai la vest decât locul iniţial, prelungindu-se astfel şi naosul, fapt dovedit prin lipsa de pictură pe această porţiune. Biserica a fost pictată de către pictorul Teodor Zugravul împreună cu fiii săi, iar ca şi element deosebit prezintă o reprezentare, pe exterior, a Adormirii Maicii Domnului, hramul acestui lăcaş de cult.
Biserica, declarată monument istoric, a fost renovată şi consolidată în 1930, iar în ultimii ani au fost efectuate din nou alte lucrări de reparaţii. |
Biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva este prima biserică construită din piatră în satul Veneţia de Jos. Nu se cunoaşte data precisă a ridicării ei, cert este însă că ea exista la 1700, când documentele consemnează faptul că biserica ortodoxă a satului a fost dată în folosinţa celor care au trecut la greco-catolicism, credincioşii ortodocşi rămânând fără lăcaş de cult.
Biserica, monument istoric, a avut atât pictură interioară cât şi exterioară. Clopotniţa era cândva o construcţie separată, însă în 1899, cu ocazia renovării, în locul ei s-a construit turnul actual. Pentru că zidul nordic s-a deplasat, cupolele naosului s-au surpat şi în locul lor s-a construit un tavan de scândură. Au fost construiţi contraforţi pentru protejarea zidurilor, însă biserica a fost atunci tencuită şi văruită fără a mai fi pictată.
În 1948 lăcaşul de cult a revenit în proprietatea Bisericii Ortodoxe, iar începând din 1988 a intrat într-un amplu proces de restaurare: vechii contraforţi au fost înlocuiţi cu alţii din beton armat, zidul a fost întărit cu o centură din beton, a fost adăugată o încăpere pentru arsul lumânărilor, tâmplăria şi iconostasul au fost înlocuite, iar interiorul a fost împodobit cu pictură realizată în frescă. |
 Biserica din Părău îţi atrage atenţia încă de la distanţă. Pare foarte mare şi este vizibilă de la câţiva kilometri. Poţi să crezi că e doar o impresie, însă când ajungi lângă ea îţi dai seama că este realitate: e una dintre cele mai înalte biserici din judeţul Braşov. Îţi vine imediat în minte: „Ce frumos!“; aşa este, însă în spatele frumuseţii se află şi mulţi ani de trudă şi jertfă din partea sătenilor, pentru că toate se fac mai greu atunci când lucrarea este mare. Povestea acestui lăcaş de cult ne-o spune părintele Laurenţiu Urian, paroh din 2002, cel care i-a urmat la cârma parohiei părintelui Ioan Dincă (1977-2002).
Acest edificiu are o înfăţişare impunătoare prin dimensiunile lui. Turla, în stil gotic, are o înălţime de peste 53 m, fiind astfel una din cele mai înalte biserici din judeţ. Stilul arhitectonic al bisericii este bizantin, la care se adaugă elemente gotice. Materialul folosit la ridicarea bisericii a fost piatra din Perşani, cărămida, iar ca liant s-a folosit varul care a fost stins direct pe zid.Biserica nu este pictată şi nu a fost niciodată sfinţită de vreun ierarh, deoarece, din cauza dimensiunilor mari, nu au fost niciodată finalizate lucrările la ea şi astfel nu a putut fi pregătită pentru sfinţire.
În perioada primului război mondial, turnul foarte înalt a folosit ca punct strategic de observare. În curtea bisericii este ridicată crucea în amintirea Lucreţiei Canja, cunoscută în istorie ca “Eroina de la Olt”, cea care a arătat trupelor româneşti în Primul Război Mondial locul prin care se putea trece Oltul. |