Zeci de noi locuri de muncă în Sântana
26.03.2010
| În ciuda crizei economice, în oraşul Sântana din judeţul Arad au apărut câteva zeci de noi locuri de muncă directe, generate de noua topitorie de aluminiu deschisă în localitate. |
Topitoria din Sântana este una care protejează mediul înconjurător. Reprezentanţii conducerii companiei spun că 75% din materia primă provine din aluminiu reciclat. Doar 5% din materia primă este reprezentată de aluminiu provenit din bauxită.
Topitoria ar putea genera pe viitor alte zeci de locuri de muncă, pe orizontală, în domeniul reciclării obiectelor de aluminiu. Depozitele cu deşeuri de aluminiu ar putea fi amenajate în comunităţi mai mici, precum Apateu ori Pilu. În aceste comune arădene, terenurile şi forţa de muncă sunt mai ieftine decât în alte localităţi şi acesta reprezintă un avantaj deloc de neglijat.
Investiţie de 200 de milioane de euro
Investitorul din Sântana este compania austriacă
Hammerer Aluminium Industries. Aceasta a început lucrările de construcţie a fabricii de reciclare a aluminiului încă de acum un an. În acest timp, austriecii au construit halele de producţie şi au instalat utilajele necesare. De asemenea, au realizat o aducţiune separată de energie electrică de la reţeaua de alimentare a oraşului Sântana. Investiţia totală va fi de peste 200 de milioane de euro şi vor fi create peste 100 de noi locuri de muncă, până la finalul acestui an. Deocamdată, fabrica, unica de reciclat aluminiu din România, a generat 50 de noi locuri de muncă directe.
„Noi vedem în criza economică o şansă şi o vom folosi”, a declarat Juergen Hammerer, proprietarul companiei Hammerer Aluminium Industries din Austria. În prima etapă, compania austriacă a investit în Sântana peste 44 milioane euro. Fabrica de la Sântana are o capacitate iniţială de 75.000 tone pe an şi este profilată pe generarea de cilindri de aluminiu pentru profile extrudate, folosiţi în industrie. Proprietarii fabricii estimează că aceasta va genera o cifră de afaceri de peste 75 milioane euro pe an.
Proiect în premieră pentru România
„Proiectul greenfield este o premieră în România, prin tehnologia de ultimă oră şi datorită faptului că utilizează ca materie primă deşeuri din aluminiu. Realizarea practică a acestui proiect implică impulsionarea activităţii de colectare şi sortare a deşeurilor de aluminiu în întreaga ţară”, a afirmat Juergen Hammerer, proprietarul companiei. Practic, firmele din domeniul salubrităţii vor fi interesate să sorteze deşeurile şi să vândă aluminiul pe post de materie primă către fabrica din judeţul Arad. „Tehnologia de topire şi turnare corespunde celor mai bune tehnici disponibile existente pe plan internaţional”, a declarat Rob van Gils, directorul fabricii deschise în Sântana. Un avantaj major al tehnologiei aplicate de compania austriacă este faptul că emisiile rezultate la topirea deşeurilor de aluminiu sunt mult mai mici comparativ cu cele rezultate din producerea aluminiului prin topirea bauxitei. De asemenea, consumul de energie va fi de doar 5% din cel folosit prin obţinerea aluminiului prin metode clasice.
Compania austriacă este specializată de peste 15 ani în reciclarea aluminiului, iar acum doreşte să se extindă în Europa de Est. În total, înainte de deschiderea fabricii din judeţul Arad, compania avea peste 400 de angajaţi şi producea anual peste 110.000 tone de aluminiu reciclat.
Pe aceeaşi temă:
Spumele poliuretanice relansează industria Luduşului
O nouă fabrică de cablaje auto, la Brad
Cuvinte cheie: Sântanajudeţul Aradinvestiţie austriacălocuri de muncăPiluApateu