Comunitate: Drăguşeni
Între satele vechi situate în Câmpia Moldovei din NE judeţului Botoşani se numără şi localitatea Drăguşeni. Aşezarea, sub aspectele ei de viaţă, este strâns legată de mediul înconjurător, fapt ce explică statornicia locuitorilor, de cel puţin 500 ani, pe valea pârâului Podriga, afluent al Başeului.
Teritoriul Drăguşenilor, cuprins între Valea Podrigii spre nord-vest şi Valea Bodesei spre NE, se menţine între aceleaşi limite şi aceeaşi vecini de la începuturile sale. Spre mândria localnicilor şi încântarea călătorului, intrarea în sat prezintă un peisaj pitoresc cu o şosea dreaptă, asfaltată, mărginită de copaci umbroşi.Suprafaţa comunei Drăguşeni şi a împrejurimilor sale este acoperită de depozite nisipo-argiloase cu intercalaţii de gresii în părţile mai ridicate şi un strat de luturi aluviale la suprafaţă.
Satul Drăguşeni este aşezat de o parte şi de alta a DJ 282 Săveni -Rădăuţi Prut şi este atestat documentar din 15 octombrie 1491.
Istoric
Începuturile istoriei Drăguşenilor vin din milenii neştiute cu sporadice urme de vieţuire omenească încă din paleolitic. Ca argument pentru această datare vine un vârf de cremene gălbuie, vechi de peste 40 milenii, găsit în albia minoră a pârâului Podriga, în urma săpăturilor arheologice efectuate de un om al locului prof. Aristotel Crâşmaru.
mai multe detalii...
Resurse locale
Principala resursă este terenul agricol, forţa de muncă necalificată. Lipsesc zăcămintele naturale. Există pe teritoriul comunei un fond de vânătoare (vânat mic, iepuri). Solul de pe teritoriul comunei este de tipul cernoziomurilor şi a cernoziomurilor levigate.
mai multe detalii...
Tradiţii
Tradiţiile şi obicieiurile s-au păstrat puţin şi sunt prezente doar la ocazii deosebite din viaţa satului: nuntă, înmormântare, hramul satului - ”SF.Gheorghe” 23 aprilie, Ziua Eroilor, obiceiuri tradiţionale de Crăciun, An Nou.Ca manifestări spirituale, datinile, credinţele şi obiceiurile şi-au pierdut sensul originar.
mai multe detalii...