Comunitate: Traian
Comuna Traian sub forma actuală a luat fiinţă în 1968, ca urmare a noii legi administrative.
Procesul de formare a comunei Traian ca unitate teritorială a avut loc în condiţiile de dezvoltare economică şi socială unde cadrul geografic, resursele naturale şi umane, evoluţia istorică şi nivelul atins de starea socială, îi conferă trăsături proprii. Comuna Traian este situată pe DN 2F la 13 km nord -est de municipiul Bacău, pe cursul inferior al pârâului Morii iar în partea de sud se află pădurea statului.
Comunitatea Traian se mândreşte cu oameni harnici, gospodari şi plini de iniţiativă. Pe lângă acestea comuna beneficiază şi de şcoli renovate, drumuri asfaltate, reţea de alimentare cu apă, sistem de colectare a deşeurilor menajere şi mici întreprinderi care funcţionează pe raza comunei.
Istoric
Comuna Traian se compune din 5 sate: Bogdăneşti, Hertioana-Răzeşi, Hertioana de Jos, Traian şi Zăpodia. Unele au o vechime de câteva sute de ani, continuându-şi existenţa până astăzi, iar altele sunt mai noi având 100 de ani de existenţă sau mai puţin.Satul Traian a fost înfiinţat după Războiul de Independenţă, în anul 1879, dândui-se numele ce-
mai multe detalii...
Resurse locale
Printre resursele comunităţii noastre putem enumera: localizarea comunei Traian la o distanţă mică de municipiul Bacău, cu o accesibilitate foarte bună, terenuri agricole fertile, pădurea care mărgineşte localitatea Traian, un loc ce atrage în zilele de vară, multă lume iubitoare de natură şi nu, în ultimul rând peisajul deosebit şi neatins de mân
mai multe detalii...
Tradiţii
Principalele tradiţii păstrate în comună sunt cele legate de obiceiurile de iarnă: colindatul, uratul. Un alt obicei păstrat în această zonă se numeşte ”pom la căpriori”.
mai multe detalii...